Ionuț Radu este, cu siguranță, una dintre vedetele fotbalului românesc la momentul actual. Portarul de 21 de ani impresionează prin evoluțiile sale la Genoa, unde e împrumutat de Internationale Milano, dar nu a fost convocat de Cosmin Contra pentru „dubla” cu Suedia și Insulele Feroe. Un fan al bucureșteanului este însuși Bogdan Stelea, cel care a fost la edițiile din 1990, 1994 și 1998 ale Campionatelor Mondiale de Fotbal.
Cosmin Contra i-a convocat la lot pe Tătărușanu, Pantilimon și Niță, dar Stelea e convins că și portarul naționalei U21 va avea șansa lui în curând, la seniori. „E decizia lui Cosmin. Poate că e destul de greu acum, pentru că sunt patru portari, incluzându-l pe Silviu Lung, care joacă la un nivel bun. Radu e un portar talentat, care în momentul de față promite foarte mult. Cu siguranță are șansele lui și sunt convins că va apăra la echipa națională. Dar, probabil, se mizează pe experiența celor ce au apărat de-a lungul timpului”, consideră „Arnold”.
Stelea speră ca Ionuț Radu să-i depășească nivelul. „Îmi doresc să mă întreacă, nu să-mi calce pe urme. Să ajungă să joace la mai multe turnee finale decât mine. Dar nu e ușor, asta e clar. Îmi doresc ca el să facă o carieră cât mai furmoasă”, a precizat fostul portar despre Radu.
Rezonează cu lista lui Cosmin Contra
Selecționerul Contra a chemat în principal jucători din străinătate la națională pentru următoarele două meciuri. Bogdan Stelea spune că e normal la nivelul actual al Ligii 1 Betano. „A apelat la foarte mulți jucători din străinătate, 16. Ținând cont de nivelul campionatului nostru, e normal să fie așa. Faptul că Dinamo nu are niciun jucător este consecința că nu sunt în top în momentul de față. Joacă în play-out. Sunt și într-o continuă schimbare, aduc foarte mulți jucători. De la FCSB nu știu ce să zic. Sunt foarte mulți jucători care au trecut pe la echipa națională, dar nu au convins”, a precizat Stelea, prezent vineri la un eveniment cartiabil organizat la Timișoara de Iosif Rotariu.
De la FCSB e convocat doar Romario Benzar.
Iată lista tricolorilor pentru meciurile cu Suedia și Insulele Feroe:
portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0) fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0) mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3) atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER